marți, 29 martie 2016

Să-i spui lui Dumnezeu toate aşa cum sunt, cu simplitate - cuvânt deosebit despre spovedanie

” Vlădica Antonie, episcopul Surojului, îşi amintea cu duioşie o întâmplare din adolescenţa sa, care i-a schimbat viaţa... Odată, după terminarea slujbei, tânărul s-a apropiat la miruit de preotul care îl smintise prin faptul că-i părea beat. Totuşi, dintr-o politeţe făţarnică, a încercat să-i sărute mâna, pe care preotul şi-a tras-o ruşinat, scuzându-se pentru starea în care este. După ce lumea s-a împrăştiat, tânărul, atins de gestul părintelui, s-a apropiat de el să-şi ceară iertare. Părintele era atât de mâhnit, încât aproape că plângea. Şi i-a mărturisit tânărului că îi pare rău că e aşa, dar nu mai poate, pentru că tocmai i-au murit într-un accident soţia şi copilul. Atunci, viitorul mitropolit al Surojului a avut următoarea revelaţie simplă, dar fundamentală. El a înţeles că una este a citi în Biblie despre răbdarea lui Iov şi a-l da ca exemplu altora, când îi vezi necăjiţi, şi alta este să ţi se întâmple chiar ţie un necaz atât de mare. Viaţa creştină autentică începe cu înţelegerea acestui lucru simplu. Să înţelegem că nu întotdeauna putem îndeplini sfaturile atât de bune, de altfel, ale Sfinţilor Părinţi şi chiar ale Mântuitorului. Nu întotdeauna avem puterea necesară, curajul şi, pur şi simplu, voinţa. Dar, cu toate acestea, să nu uităm că chiar şi atunci, fie că suntem ispitiţi şi chiar stăpâniţi de draci, fie de pornirile normale ale firii, noi, totuşi, rămânem creştini. Nişte creştini loviţi, dar creştini. Să înţelegem că viaţa creştinului nu este alcătuită doar din victorii, doar din reuşite, ci, poate, mai ales, din înfrângeri, dar din nişte înfrângeri suportate cu bărbăţie. Pentru noi, creştinii, o înfrângere suportată cu bărbăţie e mai mare decât o victorie dobândită mişeleşte, adică cu îngâmfare. Foarte uşor o astfel de victorie te poate arunca în afara terenului de luptă. Adică, în cazul nostru, cineva care îşi mărturiseşte păcatele cu prea multă uşurinţă îşi poate pune întrebarea de ce i se întâmplă asta? Nu cumva tocmai pentru faptul că nu îi par chiar atât de grave? Nu cumva, tocmai pentru faptul că şi-a pierdut duhul adevăratei pocăinţe? Da, păcatul tău poate fi şi avort, şi homosexualitate, şi crima. Dar să ştii că sunt oameni care mărturisesc aceste păcate aproape cu seninătate, iar undeva, în vreo mănăstire uitată, există poate un frate care se tânguie grozav pentru faptul că a mâncat un măr din copacul din care nu avea .
binecuvântare să mănânce. Avem în Pateric cazul unui frate care era chinuit îngrozitor de faptul că, făcând ascultare la trapeză (bucătărie), mânca din oala cu unt. Aşa că, după părerea mea, ruşinea pe care o simţim, atunci când vine vremea să mărturisim un păcat, poate că nu depinde atât de gravitatea păcatului săvârşit, cât de intensitatea pocăinţei noastre. Pentru a nu permite încununarea unei pocăinţe atât de bărbăteşti şi atât de plăcute lui Dumnezeu, diavolul se ridică împotriva noastră şi ne îngreuiază şi mai mult frământarea, sporindu-ne nu doar ruşinea, ci, odată cu ea, şi deznădejdea. Dar ce înseamnă să te declari învins? Oare faptul că nu poţi mărturisi un anume păcat preotului? Nu. Încă nu. Aceasta este doar o lovitură, o lovitură pe care e şi firesc ca orice luptă să o presupună. Dar încă nu este înfrângere, încă este încăierare. Înfrângerea este atunci când noi începem să fugim nu doar de preot, ci chiar şi de Hristos, când ajungi să crezi că nu doar preotul nu te mai poate înţelege, ci până şi Hristos, până şi El nu te mai poate ierta. Ziceam că ruşinea aceasta poate fi nu atât din cauza gravităţii păcatului, cât poate din cauza intensităţii pocăinţei. Şi-ar fi prea trist să ratăm şansa unei încununări pe măsura zbuciumului nostru. Cununa însă stă pe un loc mai înalt decât noi şi închipuie-ţi că nu avem nimic pe care să călcăm pentru a o ajunge: nici scaun, nici vreo piatră sau buturugă. Tot ce avem la îndemână e păcatul nostru, pe care trebuie să călcăm, ca pe o scară, ca pe un loc înalt şi să ajungem până la cunună. Aşadar, dacă nu o poţi spune preotului la care te spovedeşti de obicei, du-te şi o spune unui preot necunoscut, du-te într-un oraş străin, într-o ţară străină, unde nu te mai ştie nimeni, şi spune-o primului preot care îţi iese în cale, numai spune-o. Dacă ţi-ai pierdut încrederea în preoţi, că poţi cădea şi în această ispită, spune-o unui om în care ai încredere. Dacă nu ai nici măcar un astfel de om, spune-o direct lui Dumnezeu, spune-I-o neîncetat. De fapt, sunt convins că amintirea păcatului te obsedează oricum, dar tu spune-o deschis, cu nădejde, nu fugind de Dumnezeu. Ia cazul lui Petru şi Iuda. Şi Iuda s-a aprins de pocăinţă, a fugit şi a aruncat banii dobândiţi pe sânge. Iuda, spre deosebire de Petru, a recunoscut sângele lui Hristos ca fiind „nevinovat”, adică, practic, a înfruntat hotărârea iudeilor, a înfruntat tot Templul care L-a condamnat pe Hristos la moarte. Petru nu a avut putere să facă aceasta, nici măcar în faţa unei simple femei care i-a zis că l-a văzut printre ucenici. Petru s-a lepădat cu jurământ de Hristos, în timp ce Iuda L-a mărturisit fără frică „nevinovat” şi nu doar în faţa unei simple femei, care nu i-ar fi putut face nimic, ci în faţa legiuitorilor iudei, care îl puteau da la moarte. Şi cu toate acestea, pocăinţa cea mare a lui Iuda nu i-a folosit la nimic, pentru că Iuda, deşi se căia, fugea de Dumnezeu, nu avea îndrăzneala să I se mărturisească. Iuda, care a avut curaj să mărturisească înaintea oamenilor, nu a avut curaj să mărturisească lui Dumnezeu, iar Petru, deşi s-a speriat şi s-a ruşinat de oameni, totuşi, atunci când a fost vremea, s-a mărturisit lui Dumnezeu.
Care a fost mărturisirea lui Petru? A zis el oare: „Doamne am greşit că Te-am trădat, iartă-mă!”? Nu. Petru a mărturisit altfel, şocant pentru noi. Petru a zis: „Doamne, Tu ştii toate, Tu ştii că Te iubesc”. Aşa să repeţi şi tu, chiar dacă nici tu nu o crezi. Să o spui, tocmai pentru că e o minciună, dar e o minciună care ai vrea să fie adevărată. Poate chiar e un adevăr, un adevăr la care puţini dintre noi putem ajunge, dar îl râvnim. Să plângi şi să repeţi minciuna aceasta lui Dumnezeu, să I-o spui în faţă: „Doamne, Tu ştii toate, Tu ştii că Te iubesc!” Dumnezeu ştie păcatul nostru, Îl ştia chiar mai înainte de a ne fi adus pe lume. Şi totuşi, El nu a împiedicat naşterea noastră. Oare nu arată asta încrederea lui Dumnezeu faţă de noi, oare nu arată marea nădejde pe care şi-a pus-o El în noi? De ce să dezamăgim pe Cineva atât de minunat cum este Dumnezeu? Acelaşi vlădică Antonie, într-o predică la Naşterea Domnului, care ştiu bine că n-a fost tradusă în româneşte, propune o discuţie, nu atât despre credinţa omului în Dumnezeu, care este o temă arhidiscutată, cât despre credinţa lui Dumnezeu în om. Vlădica aminteşte de o povestioară, se pare, fără o prea mare valoare literară, în schimb de mare adâncime duhovnicească. Autorul îşi închipuie sfatul Sfintei Treimi la facerea omului. Dumnezeu Tatăl ar fi spus: „Să facem om după chipul şi asemănarea noastră”. „Da, dar omul acesta va cădea – zise Duhul -, şi Tu, Fiule, va trebui să mori pentru El”. „Să-l facem, dar, sau să nu-L facem?” – a întrebat Tatăl. „Să-L facem” – a zis Fiul. Iată nădejdea pe care şi-a pus-o Dumnezeu în om! Acestui Dumnezeu ne mărturisim noi, de acesta ne ruşinăm, pe acesta Îl iubim. Dacă încă nu-ţi poţi mărturisi păcatul tău preotului, nu deznădăjdui, spune-l lui Dumnezeu. Şi adaugă la acel păcat şi toate motivele pentru care nu-l poţi mărturisi. Să-i spui lui Dumnezeu toate aşa cum sunt, cu simplitate. Să nu te desparţi de Dumnezeu.
Poţi să-I spui că nu e drept cu tine, că este chiar El vinovat pentru păcatul Tău, poţi să cleveteşti tot pământul înaintea Lui, toţi preoţii şi episcopii, dar să spui totul cu faţa către El şi să nu te linişteşti până când nu obţii un răspuns de la El. Poate că, la un moment dat, îţi vei da seama că ceea ce-i spui este o minciună, poate că nu. Să ştii însă că El te va înţelege, orice i-ai spune. Şi să te linişteşti. Lui ai voie să-i spui toate, tocmai pentru a nu ajunge să te reverşi înaintea oamenilor. Dar să te păzeşti a cleveti pe preoţi sau pe oricare alt om în faţa oamenilor, până ce te vei linişti desăvârşit. Numai lui Dumnezeu să-i pârăşti pe toţi, că El te va înţelege, El ştie toate. Şi-n toată vremea, oricât de deznădăjduit sau revoltat vei fi, să nu uiţi că totul nu este decât o ispită, o ispită vremelnică, pe care trebuie să o înfrângi. Va veni şi timpul când o vei putea spune preotului, adica tot lui Dumnezeu, dar cu martor. Nu-ţi va părea atât de greu, om este şi el, chinuit de gânduri ca şi tine, pentru că, aşa cum spune Apostolul Pavel, oare nu „tot trupul geme şi suspină cu suspine negrăite, aşteptând infierea”? Gândeşte-te că acesta nu e decât un păcat neînsemnat, un păcat oarecare. Că viaţa s-ar putea să te arunce, de acum înainte, în nişte păcate atât de mari, încât cele pentru care te frămânţi acum să-ţi pară fleacuri. Şi, dacă pe acesta nu-l poţi mărturisi, cu acelea ce vei face? (Ieromonah Savatie Baștovoi)

miercuri, 23 martie 2016

„Pro viaţă, pro familie”

Creștinii din peste 100 de orașe din țară și din Republica Moldova vor spune pe 26 martie „Stop avortului” prin participarea la Marșul pentru Viață. La Cluj-Napoca, susținătorii familiei creștine se vor întâlni de la ora 11:30 în Piața Unirii, unde Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, precum și reprezentanții celorlalte culte religioase vor adresa mesaje de încurajare spre apărarea dreptului la viață. Cu mesaje pro viață vor porni apoi în marș prin centrul orașului. Evenimentul este organizat de mai multe asociații laice și religioase, printre care și ASCOR Cluj, sub deviza, „Pro viaţă, pro familie”. Acțiunea devenită deja o tradiție, are sprijinul Patriarhiei Române, iar scopul ei este de a trage un semnal de alarmă asupra numărului tot mai mare de avorturi. 22 milioane de copii au fost avortați în ultimele decenii, iar în prezent se mai fac încă circa 400 de avorturi la cerere pe zi doar în spitalele de stat, rata avorturilor fiind cea mai mare din Europa: 480 de avorturi la 1.000 de nașteri.(radiorenasterea.ro)

luni, 21 martie 2016

Credința mea...

Credinţa mea Te vede, Doamne. Ea este lumina şi vederea departe văzătoare a ochilor mei. Ea este simţirea omniprezenţei Tale. Ea îmi trage genunchii la pământ şi îmi înalţă braţele spre Cer. Credinţa mea este legătura sufletului meu cu Tine. Ea îmi face inima să dănţuiască şi limba mea să cânte. Când rândunica se apropie, puii de rândunică se agită în cuib. Fiindcă încă de la distanţă ei simt sosirea mamei lor. Credinţa mea este bucuria mea, căci tu vii, Maica mea. Dacă prietenul meu se gândeşte la mine în timp ce scrie o scrisoare într-un oraş îndepărtat, şi eu alung alte gânduri şi mă gândesc la prietenul meu. Credinţa mea este gândirea mea la Tine, care Te face, o, Atotştiitorule Doamne, să Te gândeşti la mine. Când un leu e despărţit de leoaica sa, ochii leului sunt cuprinşi de dor după leoaica sa. Credinţa mea este dorul meu după Tine, când Tu eşti departe de mine, Frumuseţea mea. Când nu e soare, cele mai grozave furtuni bântuie marea. Credinţa mea este potolirea furtunii din sufletul meu, fiindcă lumina Ta se revarsă în mine şi mă linişteşte. (Sfântul Ierarh Nicolae Velimirovici, Rugăciuni pe malul lacului, Editura Anestis, 2006, pp. 67-68)

luni, 14 martie 2016

Gânduri pentru acest Post

† Fii mereu cu Hristos și pune-ți încrederea în Dumnezeu în toate împrejurările vieții. † Roagă-te la măsura ta și nu după cum crezi că „ar trebui”. † Să ai un canon de rugăciune pe care să îl păstrezi și să faci din aceasta o disciplină. † Repetă rugăciunea „Tatăl nostru” de mai multe ori pe zi. † Atunci când mintea nu îți este ocupată, rostește de mai multe ori o rugăciune scurtă. † Fă câteva metanii și închinăciuni atunci când te rogi. † Mănâncă sănătos și echilibrat – postește în zilele de post. † Practică tăcerea – atât cea interioră cât și cea exterioară. † Propune-ți 20 sau 30 de minute de tăcere în fiecare zi. † Fă acte de caritate. În secret. † Participă regulat la slujbele Bisericii. † Mărturisește-te și primește Sfânta Împărtășanie în mod regulat. † Nu alimenta acele gânduri și emoții care te asaltează fără voia ta. † Împărtășește adesea gândurile și trăirile tale unei persoane de încredere, cu experiență în viața duhvnicească. † Citește Scripturile în mod regulat. † Citește cărți bune – câte puțin în fiecare zi.
† Cultivă comuniunea cu sfinții. † Fii o persoană obișnuită, un om printre oameni. † Fii politicos cu toată lumea, în primul rând cu membri familiei tale. † Păstrează curățenie și ordine în casa ta. † Să ai un hobby sănătos și folositor. † Fă exerciții fizice în mod regulat. † Trăiește în prezent și fiecare zi – chiar și partea dintr-o zi – ia-o pe rând. † Fii sincer cu desăvârșire. În primul rând cu tine însuți. † Fii credincios în lucrurile mici. † Fă-ți treaba și apoi uită – ai făcut doar ceea ce erai dator să faci. † Fă mai întâi lucrurile mai dificile și dureroase. † Confruntă-te cu realitatea. † Fii recunoscător.† Fii vesel. † Fii simplu, ascuns, liniștit și smerit. † Nu atrage atenția asupra ta. † Ascultă atunci când oamenii îți vorbesc. † Fii treaz și atent, pe deplin prezent acolo unde te afli. † Gândește și vorbește despre lucruri numai atât cât e necesar. † Vorbește simplu, limpede, ferm, în mod direct. † Fugi de imaginație, fantezii, tendința de a despica firul în patru și ideea că „știi tu de fapt cum stau lucrurile”. † Alungă poftele carnale păcătose încă de la prima lor apariție. † Nu te plânge, nu murmura și nu te văita. † Nu căuta și nu te așteapta la milă sau laude. † Nu te compara cu nimeni. † Nu judeca pe nimeni, pentru nimic. † Nu încerca să convingi pe nimeni, de nimic. † Nu te apăra sau justifica în fața oamenilor.
† Să fii legat și modelat de către Dumnezeu și nu de oameni. † Acceptă cu recunoștință criticile și cercetează-le cu atenție motivația. † Dă sfaturi numai atunci când ți se cere sau atunci când este de datoria ta să faci acest lucru. † Nu fă în locul nimănui ceea ce el singur poate și ar trebui să facă pentru sine însuși. † Să ai un program zilnic al activităților, evitând mofturile și capriciile. † Fii milostiv cu tine însuți și cu ceilalți. † Să nu te aștepți la altceva decât a fii ispitit strașnic, până la ultima suflare. † Concentrază-te exclusiv pe Dumnezeu și Lumină, niciodată pe întuneric, ispită și păcat. † Suportă cu serenitate și nădejde în mila lui Dumnezeu consecințele atitudinilor și faptelor tale. † Când cazi , ridică-te imediat și ia-o de la capăt. † Cere ajutor atunci când ai nevoie, fără teamă sau rușine. Părintele Tom Hopko ( http://biserica-boras.se/2014/02/cateva-sfaturi-pentru-un-mod-de-viata-crestin)

duminică, 13 martie 2016

1585

Este suma adunată în aceste două duminici pentru profesoara Crina Cârcu, bolnavă de cancer. Întreaga sumă va fi înainată Protopopiatului , unde vor fi centralizate toate sumele din fiecare parohie, urmând ca să fie virate în contul doamnei profesoare. Mulțumesc pentru deosebita solidaritate! Dumnezeu va răsplăti , cu siguranță, fiecăruia.