marți, 30 iulie 2013

„Sunt ortodox și vreau să-mi cunosc credința”.

În perioada Postului Adormirii Maicii Domnului, în toată Eparhia noastră, după frumoasa slujbă a PARACLISULUI, cu Binecuvântarea Î.P.S. Andrei, se va desfăşura un program catehetic intitulat :„Sunt ortodox și vreau să-mi cunosc credința”. - O explicare catehetică a Simbolului de credință-. Tema aleasă şi în acest an este de maximă importanţă, deoarece Ortodoxia este a celor puţini şi aleşi, nu a gloatelor inconştiente. Iar cei care se amăgesc cu statistici de 80-90% de „ortodocşi”, ori nu ştiu ce înseamnă a fi ortodox, ori au pierdut simţul realităţii. Iată de ce, privind obiectiv la realitatea tristă a comunităţilor noastre, trebuie să spunem răspicat: Nu avem nevoie de „ortodocşi formali”, cărora le dăm senzaţia că totul e în regulă, căci până la urmă, mulţi dintre aceştia vor merge în iad şi-i vor trage şi pe preoţi încolo. S-a tăcut şi s-a dormit prea mult. Este timpul trezirii, pentru că turma, tot mai puţin „drept-credincioas㔺i inconştientă, este în mare pericol, din cauza NECUNOAŞTERII PROPRIEI CREDINŢE! Să nu lipsim de la aceste cateheze şi să nu venim singuri ci să mai aducem măcar pe cine va că îi vom face un mare BINE. Catehezele pot fi citite integral pe pagina electronică: mitropolia clujului.ro la secţiunea catehizare

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu